Burnout - Emily și Amelia Nagoski
Când
luni, 26 februarie 2024
16:00 – 19:00
Evenimentul a avut loc.
Știm, știm, Februarie este luna Iubirii și poate că în felul nostru întortocheat (Andreea aici) avem grijă de iubirea față de sine și cei dragi puțin altfel. Vom ieși puțin din rând cu propunerea noastră pentru The self-Care Book Club & workshops, mai exact: vă propunem să discutăm despre burnout, inclusiv burnoutul din relații nu doar burnoutul de la locul de muncă.
Discuțiile și activitățile de luna aceasta vor avea la baza (dar nu se vor opri doar la) ideile din cartea surorilor 𝐄𝐦𝐢𝐥𝐲 𝐬̦𝐢 𝐀𝐦𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐍𝐚𝐠𝐨𝐬𝐤𝐢- 𝐁𝐮𝐫𝐧𝐨𝐮𝐭: Cum să spargi cercul vicios al stresului. Cartea are multe idei care nouă ni se par utile, dar și idei pe care poate că înainte nu le-am luat atât de serios în calcul (cum ar fi râsul zdrăvân, nerușinat, din toată ființa 😂).
Iar începând de luna aceasta, avem o veste minunată de împărtășit cu voi! Dacă cunoașteți o persoana pasionată de lectură, dar care, din păcate, nu își permite să se alăture book clubului nostru, suntem aici să facem o schimbare! Oferim cadou participarea ei la următoarea noastră întâlnire. Împreună, putem construi și împărtăși bucuria lecturii! Și pentru că uneori avem nevoie de un chip familiar alături de noi atunci când pășim în afara zonei de confort, vă transmitem că: dacă vii cu un prieten, fiecare dintre voi beneficiază de 15% reducere din taxa de participare.
Vă invităm așadar, luni 26 Februarie, ora 18.00 la o nouă întâlnire cu noi, Andreea și Elena, cu umor și seriozitate incluse în program dar și cu multe surprize pentru suflet, minte și corp.
𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞: Iubitoare de cărți, muzică și oameni. Râde cu gura până la urechi, îi place să iasă din zona de confort și adoră să facă emisiuni în care invită autori de cărți. Îi place să danseze, să simtă vibe-ul oamenilor. Râde mult atunci când oamenii se descătușează prin dans. Iubește să citească. Dacă ar exista un job cu numele „Cititor de cărți”, acolo s-ar angaja. Mamă de băiat, trecută cu brio prin viață de 35 de ani.
𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞:
Călătoare prin viață de aproximativ 37 de ani, trecută prin suișuri și coborâșuri interioare ca noi toti, în căutare de grijă de sine, tihnă și viață trăită cu savoare. Iubitoare de umor negru, conversații profunde, cu ceva dificultăți în a întreține un small talk 🫠. Psihoterapeut de aproape 14 ani, mândra mamă de 3 copiii faini si jucăuși, îndrăgostită de cărți, creioane colorate și ciocolată de casă.